Cu foarte mult timp în urmă, prin 1888, compozitorul rus Nikolai Rimski-Korsakov finalizează ”Șeherezada”, o operă în patru părți, bazată pe povestirile celor ”1001 Nopți”. Ceva mai târziu, în 1910, are loc premiera spectacolului de balet ”Șeherezada”, la Opera Garnier din Paris, susținută de Ballets Russes.
Dar care este povestea pe care este construit întreg spectacolul de balet? Vă invităm să o aflați din cartea scrisă, special pentru voi, de Iolanda Petrescu, prim balerină a Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian” și mentorul elevelor Academiei de Dans Ballet Art.
Sultanul Shahryar era vestit şi temut în toată lumea. Cucerise teritorii după teritorii, făcând din regatul Persiei unul dintre cele mai puternice de pe faţa pământului. Bun cârmuitor şi domn drept, era respectat atât de supuşi, cât şi de duşmani. Avea însă un mare defect: se mânia degrabă, iar celor care-i greşeau le dădea cele mai crunte pedepse. Aşa se face că, în perioada domniei lui, puşcăriile erau goale. Nimeni nu îndrăznea să încalce legea, de teama furiei sultanului.
Cum se obişnuia în părţile locului, bărbaţii înstăriţi aveau nu una, ci mai multe soţii. Dintre toate, favorita sultanului era Zobeide, pe care o răsfăţa cu cele mai de preţ veşmite şi podoabe. Toate celelalte femei din harem o invidiau în secret şi tot căutau metode prin care să se bucure de aceeaşi atenţie din partea lui Shahryar.
Aşa se face că una dintre ele lansă un zvon care ajunse şi pe la urechile sultanului: că Zobeide nu prea i-ar fi credincioasă, ba chiar când el ar fi plecat cu treabă, ea ar avea un comportament necuviincios cu unul dintre sclavi. Auzind aşa, sultanul hotărî să-i întindă o capcană prin care să-i testeze fidelitatea.
Într-o zi, îşi pregăti merinde, îşi lustrui armele, îşi încolonă suita, încredinţă şefului eunucilor cheia de la poarta sclavilor şi se prefăcu plecat la vânătoare pentru câteva săptămâni.
De la turnurile castelului, femeile îl urmăriră cu privirea pe sultan, până când el şi convoiul lui dispărură în zare. Repede dădură fuga la şeful eunuc pe care cu farmecele lor îl convinseră să elibereze toţi sclavii bărbaţi.
Ce dezmăţ începu! Femeile săriră în braţele sclavilor, iar Zobeide şi-l alese pe cel supranumit „Sclavul de Aur”.
Ca la un semn, pe nepusă masă, apăru şi sultanul. Văzând-o pe Zobeide în braţele altui bărbat, turbă de mânie. Porunci ca toţi cei care-au luat parte la necuviinciosul act să fie ucişi. Pe Zobeide o lăsă mai la urmă. Nu-i venea să creadă că cea pentru care ar fi renunţat la orice averi l-a înşelat atâta timp! Înspăimântată, femeia se aruncă la picioarele sultanului şi ceru îndurare. Dar Shahryar este de neînduplecat. Cuprinsă de disperare, Zobeide înşfăcă un pumnal pe care şi-l înfipse în inimă şi căzu moartă la picioarele sultanului.