Carte

Cartea cuprinde spectacole de balet repovestite pentru copii și o poţi cumpăra de la Opera Română din Bucureşti.

Spectacol de balet Romeo și Julieta

Așa de mult timp trecuse de când familiile Montague și Capulet își declaraseră război, că nici cei mai vârstnici locuitori ai Veronei nu-și mai aminteau de la ce li se trăsese. Se spune că, de câte ori membri ai familiilor rivale se întâlneau chiar și întâmplător pe stradă, de atâtea ori se ajungea la duel. Nici nu le mai trebuia un motiv de sfadă.

În zorii zilei, când nici cocoșii n-apucaseră să dea deșteptarea, Romeo Montague rătăcea pe străduțele înguste ale micului oraș italian. Oamenii nu deschiseseră încă obloanele, iar la geamuri nu pâlpâia niciun opaiț, semn că toți profitau de ultimele ore de somn.

Citește mai mult...

Tânărul mergea apatic și nici el nu știa încotro se îndrepta, căci gândul îi era departe, la fata pe care-o iubea fără speranță. Se-ntreba când va veni ziua în care dragostea să-i fie împărtășită. Când va veni ziua când va primi răvașe parfumate pe care să le deschidă cu inima bubuindu-i in piept?

Tot hoinărind, trece pe lângă un han. Judecând după muzică și chiuituri, chefliii încă mai petreceau. Uşa se trânteşte la perete şi-apare Tybalt Capulet. Nici una, nici două, săbiile sar din teacă și scânteiază în primele raze ale dimineții. De nicăieri, apar prietenii ambilor combatanţi. Într-o clipită, întregul oraş este trezit în zgomot de muschete. Ce hărmălaie!

Deja nu se mai poate! Este de nepermis ca toți locuitorii să aibă de suferit de pe urma rivalităților celor două familii! Ducele Veronei însuşi intervine şi-i amenință pe dueliști că, dacă vor mai fi prinşi luptându-se, vor fi aspru pedepsiţi.

În tot acest timp, Julieta Capulet dormea în patul ei din lemn de nuc sculptat și baldachin din bronz venețian. Abia împlinise 15 ani, dar vestea frumuseții ei se dusese în patru zări. Fusese promisă de soție unui tânăr aristocrat, pe nume Paris, iar vestea viitoarei logodne urma să fie dată printr-un bal mascat.

Toţi nobilii Veronei au fost invitaţi, cu excepţia familiei Montague, așa cum era de așteptat.

Doar că, din întâmplare, așa cum numai în filme și-n viață se întâmplă, apare şi Romeo. O zăreşte pe Julieta şi i se pare că timpul se opreşte-n loc. I se păru cea mai frumoasă făptură pe care i-a fost dat s-o vadă vreodată. Dar nici el nu trece neobservat și-i cade cu tronc Julietei care, în noaptea care-a urmat, nu s-a odihnit o clipită cu gândul la străinul cu ochi verzi care n-o scăpase din priviri la petrecere.

Noaptea, Romeo se furișează la balconul acesteia și-și declară sentimentele. Șovăielnică la început, Julieta nu mai poate răbda și-și declară și ea sentimentele.

Azi așa, mâine așa. Nu trecea noapte fără ca cei doi să se întâlnească. Deja se făcu o lună de la prima întâlnire, iar Romeo îndrăzneşte s-o ceară de nevastă. Luată prin surprindere, are nevoie de un răgaz de gândire.

A doua zi, hotărârea fusese luată. Julieta îi trimite o scrisoare prin intermediul guvernantei, prin care acceptă să-i devină soție. Cum familiile lor n-ar fi acceptat în ruptul capului o asemenea uniune, cei doi se văd nevoiți să se căsătorească în secret, în chilia unui călugăr.

E vremea carnavalului, iar străzile Veronei sunt pline de tineri purtând măşti, care mai de care mai preţioase. Întâmplarea face ca Romeo să se întâlnească din nou cu Tybalt şi să se provoace reciproc la luptă, ignorând cu desăvârșire interdicția ducelui. Dar, vai, în încăierare, cel mai bun prieten al lui Romeo, Mercutio, este ucis. Turbat de furie, Romeo își răzbună prietenul şi-l omoară la rândul lui pe Tybalt. Este nevoit să părăsească Verona rapid, dar nu înainte de a-şi lua rămas bun de la frumoasa lui soţie.

În aceeaşi zi, Julieta este anunţată de mama ei că data nunţii cu Paris fusese stabilită. Fata izbucneşte în plâns şi-şi roagă părinţii să nu îngăduie căsătoria ei cu un tânăr pe care nu-l iubea. În zadar! Hotărârea fusese luată.

Julieta nu-şi acceptă soarta şi merge să-i ceară ajutorul călugărului care o căsătorise cu Romeo. Acesta îi prepară o poţiune magică care o va cufunda pe fată într-un somn adânc şi-i va face pe toţi ceilalţi s-o creadă moartă.

Ajunsă acasă, bea poţiunea şi pică lată numaidecât. A doua zi dimineaţa, familia o găsește inconștientă și se pregăteşte de înmormântare.

Vestea că iubita lui Julieta a murit, cade ca un trăsnet asupra lui Romeo, care n-apucase să afle de planul fetei. Sfâşiat de suferinţă, se strecoară în cripta în care aceasta fusese depusă pentru a o mai vedea o ultimă dată. Își dă seama că, fără cea care de scurt timp îi devenise nevastă, viața lui nu mai are sens şi se sinucide. La scurt timp, Julieta se trezeşte din efectul poțiunii şi-l descoperă pe Romeo zăcând mort lângă ea. Nu-i vine să-și creadă ochilor. Nu-i vine să creadă că, planul care ar fi trebuit să-i aducă împreună a dat greș și, mai mult, i-a luat viața lui Romeo. Cuprinsă de durere, Julieta se înjunghie în piept cu pumnalul iubitului.

Întreaga Veronă este în doliu. După ce atâtea destine tinere fuseseră curmate din pricina unei vechi dușmănii, cele două familii cad, într-un final, la pace.

Spectacol de balet Anna Karenina

“Un cățel își făcuse de lucru pe peron cu o gheată desperecheată. O tot arunca de colo-colo, de parc-ar fi fost de gumă, făcând abstracție de călătorii care așteptau zgribuliți trenul care parcă nu mai ajungea. Nu era cu mult mai frig decât în alte zile, dar chiar și cea mai blândă iarnă rusească aduce cu sine săptămâni întregi de ger cumplit, nămeți și ape înghețate din mal în mal.

De cum o zăreau, nu-și mai puteau lua ochii de la frumoasa Anna Karenina, venită în gară să-și aștepte soțul plecat cu treabă. Fiecare gest al ei trăda distincție, iar mantoul croit după ultima modă de la Paris îi venea ca turnat. Nu se putea să-l lase indiferent nici pe tânărul ofițer Alexei Vronski, care se uită la ea, pe furiș, fermecat, câteva minute bune. “

Citește mai mult...

Toţi nobilii Veronei au fost invitaţi, cu excepţia familiei Montague, așa cum era de așteptat.

Noaptea, Romeo se furișează la balconul acesteia și-și declară sentimentele. Șovăielnică la început, Julieta nu mai poate răbda și-și declară și ea sentimentele.

Ajunsă acasă, bea poţiunea şi pică lată numaidecât. A doua zi dimineaţa, familia o găsește inconștientă și se pregăteşte de înmormântare.

Întreaga Veronă este în doliu. După ce atâtea destine tinere fuseseră curmate din pricina unei vechi dușmănii, cele două familii cad, într-un final, la pace.

Spectacol de balet Frumoasa din pădurea adormită

“A fost odată ca niciodată un împărat pe nume Florestan. Şi împăratul era căsătorit cu o împărăteasă atâta de frumoasă, că la soare te puteai uita, dar la dânsa ba. O singură mâhnire le umbrea fericirea: nu aveau copii. Dar iată că, într-o zi, împărăteasa căzu grea. Peste nouă luni, dădu naştere celei mai drăgălaşe făpturi care păşise vreodată pe pământ: o fetiţă cu buzele roşii şi catifelate ca petalelele de trandafir, ochii albaştri ca zorelele dimineţilor de vară şi părul negru şi mătăsos.

La botezul Aurorei, căci aşa fu numită, fură invitaţi oaspeţi de seamă din şapte împărăţii. Şi, ca toate să-i meargă strună în viaţă, părinţii se îngrijiră să cheme şi un alai de ursitoare, în frunte cu Zâna Liliacului. Una singură fu omisă, întunecata Carabosse. Turbată de mânie că nimeni nu-şi amintise de ea, îşi jură să rămână de neuitat în istoria palatului.”

Spectacol de balet Don Quijote

În Spania de demult, de la poalele Munților Toledo și până la văile râurilor Zancara și Jucar se întindea mănoasa provincie La Mancha. Într-unul dintre vechile conace își ducea zilele Don Quijote, un nobil cam într-o ureche, de multe ori luat în derâdere chiar și de propriii servitori. De când se lumina și până noaptea, târziu, la pâlpâitul ultimului ciot de lumânare, nu făcea altceva decât să citească romane cavalerești. Și le citea cu atâta pasiune, că ajunsese să se creadă el însuși părtaș la acțiune. De multe ori, visa cu ochii deschiși cum se luptă pentru onoarea prințeselor aflate în primejdie, cum pedepsește necruțător nedreptatea sau cum depășește cu vitejia lui Tristan tot felul de obstacole. Dar nu numai că se visa personaj de poveste, chiar se îndrăgostise cu naivitate de Dulcineea, o tânără domniță despre a cărei frumusețe răpitoare nu aflase decât din cărți

Citește mai mult...

Sătul ca toată lumea să-l ia peste picior, hotărăște să pună capăt visării și să le demonstreze tuturor că este demn de aventuri adevărate, nu doar închipuite. Iar cum sătucul din care provenea nu-i putea oferi primejdii pe măsură, decide să cutreiere lumea. Îl ia pe servitorul Sancho Panza drept scutier și pornește la drum.

Trei zile și trei nopți să fi tot mers fără să întâlnească țipenie de om. Cu merindele pe sfârșite și rupți de oboseală, ajung în faimosul port al Barcelonei. Hotărăsc să înnopteze la hanul lui Lorenzo. În fața hanului, agitație mare.

Se pare că fiica hangiului, Kitri, se îndrăgostise de Basil, fapt care-l scotea din minți pe Lorenzo care și-ar fi dorit un ginere chivernisit, nu un amărât de bărbier care n-avea după ce bea apă! Dar Kitri nu și nu! Plângea și amenința de la fereastra odăii că, dacă nu-i dă voie să-l ia pe Basil de bărbat, jură să rămână fată bătrână sau chiar să se călugărească.

Dar cum s-au potrivit lucrurile că, în aceeași zi, la han trage și Camacho, un bogătaș trufaș și cam împiedicat, căruia, cum era de așteptat, Kitri îi cam cade cu tronc. Îi cere pe loc lui Lorenzo permisiunea de-a o lua de soție. Hangiului atât îi trebuie! E la un pas de-a pune mâna pe-o avere frumușică. Uf, dac-ar reuși s-o dea pe brazdă pe răzvrătita de fiică-sa!… O ia cu vorbă bună și-i promite câte-n lună și-n stele, numai să-l accepte de bărbat pe Camacho. Dar Kitri nu numai că nu vrea în ruptul capului să-și unească destinul cu tăntălăul plin de bani, dar îl mai ia și în derâdere.

Nu-i vorbă, la cât era de frumoasă, ea îi căzuse cu tronc și lui Don Quijote, care se convinge că Dulcineele există și-n realitate dacă parcurgi suficienți kilometri de la locul de baștină.

Dar, timid cum îl știm, nobilul cavaler a ales să nu-şi mărturisească sentimentele şi doar să o ocrotească în caz de primejdie.

Între timp, Lorenzo pune la punct toate detaliile pentru nunta silită a lui Kitri cu Camacho. Doar că fata, simțindu-se strânsă cu ușa, în disperare de cauză, fuge în lume cu Basil.

Lorenzo și Camacho pornesc pe urmele lor numaidecât! Lor li se alătură și Don Quijote, care nu prea știe exact de partea cui ar trebui să fie.

Cei doi îndrăgostiți primesc adăpost în șatra unor țigani, unde sunt întâmpinați cu ospitalitate, ba chiar în cinstea lor este oferit și un spectacol de dans.

Iată că Don Quijote are noroc. El o găseşte cel dintâi pe Kitri şi, de data asta, este decis s-o impresioneze printr-o faptă de vitejie şi poate astfel să-i cucerească inima. Dar bătrânul nobil iar cade victimă propriilor fantasme. Prin ceața amurgului, vede o moară de vânt pe care o confundă cu un uriaș. Începe de îndată să se lupte cu ea. Din păcate însă, în zbaterile lui penibile, vajnicul cavaler este agățat de unul dintre brațele morii și azvârlit cât colo!

Kitri și Basil află că hangiul și bogătașul le-au dat de urmă, așa că fug și din șatră și se refugiază într-un han. Zadarnic însă, căci sunt descoperiți la scurt timp, iar Kitri silită să-l ia de soț pe Camacho. Dar Basil pune la cale un șiretlic. Se preface că se sinucide din dragoste și cade lat la pământ. Îndurerată, Kitri îl imploră pe Don Quijote să-l înduplece pe tatăl ei să-i îndeplinească o ultimă dorință lui Basil. Ce-și dorea acesta cu ardoare “pe patul de moarte”? Binecuvântarea de-a o lua pe Kitri de soție, bineînțeles!

Lorenzo stă un pic pe gânduri, dar, ferm convins că oricum bărbierul se va stinge în câteva momente, acceptă. Ca prin minune, Basil se ridică de la pământ și iată că nimic nu mai poate sta în calea fericirii lui alături de Kitri.

Plin de ranchiună, Camacho își ia tălpășița jurând răzbunare.

La nunta celor doi, invitat de seamă este chiar Don Quijote, cel care îi ajutase să-și vadă visul cu ochii. După ce petrec trei zile și trei nopți, cavalerul hotărăște că este timpul să pornească în căutarea de noi aventuri unde, poate, o va întâlni și pe frumoasa Dulcineea.

Spectacol de balet Baiadera

Cele câteva lumânări care abia mai pâlpâiau în templu desenau umbre tainice pe ziduri. Baiadera Nikia, cea mai frumoasă şi mai elegantă dintre dansatoare, veni în grabă să aprindă focul sacru. După una dintre coloane apăru războinicul Solor care o iubea în secret. Cei doi îşi jurară iubire veşnică.

Dar, de undeva din întuneric erau urmăriţi de Marele Brahman, cel care, la rândului lui, spera la inima Nikiei.

Citește mai mult...

Mai marele locului, Rajahul, îl aprecia pe Solor pentru faptele lui de vitejie şi, deşi nu era de rang nobil, îl considera demn de-a i-o da de soţie chiar pe fiica lui, Gazmatti. Deşi onorat de propunere, Solor şovăi. Gazmatti era nespus de frumoasă, dar nu putea trece peste iubirea pe care i-o purta baiaderei.

Furios, Rajahul îl ameninţă pe Solor: ori acceptă căsătoria, ori va fi ucis. Războinicul se vede atunci nevoit să renunţe la draga lui Nikia şi se pregăteşte de ceremonia nupţială care urma să aibă loc a doua zi.

Deşi planul tatălui său dăduse roade, Gazmatti n-are linişte. Ştie că, atâta timp cât baiadera va fi în viaţă, ea nu va avea parte de iubirea lui Solor, chiar de-i va fi soţ. Aşa că pune la cale un şiretlic. Cere să-i fie adusă Nikia, sub pretextul că vrea ca aceasta să-i danseze la nuntă. Nikia, care nici nu bănuia cine urma să fie mire, acceptă cu bucurie invitaţia fiicei Rajahului. Dar, când Gazmatti îi arată portretul celui pe care-l va lua de soţ, i se face rău. Nu-i vine să creadă că cel care cu câteva zile în urmă îi jurase credinţă veşnică urma să ia pe altcineva de soţie! Ca s-o îmbuneze, Gazmatti îi propune un târg: îi va oferi un cufăr plin cu bijuterii, cu condiţia ca Nikia să părăsească palatul. Dar Nikia nici nu vrea să audă. Ea nu-şi va vinde iubirea. Ba mai mult, va dansa la nunta iubitului ei Solor.

A doua zi, o petrecere somptuoasă este dată la palat. Invitaţi de seamă iau parte la uniunea fiicei Rajahului cu războinicul Solor. Mesele abia rezistă sub greutatea celor mai alese bucate preparate de bucătari pricepuţi. Toţi se veselesc şi închină un pocal în cinstea mirilor. Toţi, mai puţin frumoasa baiaderă care-şi simţea sufletul sfâşiat de durere. Cu toate astea, ea pregătise un dans special.

Se face linişte. Baiadera păşeşte uşor spre centrul sălii de bal. Poartă cu ea un coş cu flori. Începe dansul. Atât de graţioasă este în mişcări, că toate conversaţiile încetează şi toţi ochii sunt îndreptaţi către ea.

Cei care cunoşteau povestea de iubire curmată prea devreme, şi-au putut da seama că dansul Nikiei nu era altceva decât o declaraţie de dragoste pentru dragul ei Solor. O ultimă declaraţie de dragoste, căci din coşul cu flori iese un şarpe veninos care o muşcă mortal.

Repede Marele Brahman îi oferă un medicament care s-o salveze de la moarte, cu condiţia ca ea să-l ia de bărbat. Dar Nikia preferă să moară decât să se căsătorească cu un om pe care nu-l iubeşte.

În câteva minute, veninul îşi făcu efectul, iar baiadera rămase fără suflare.

Cuprins de remuşcări, Solor nu avu parte de o căsnicie fericită alături de Gazmatti. În fiecare zi avea vedenii cu Nikia. De data asta, se făcea că baiadera dansă în faţa lui şi-i întinse o eşarfă. Solor o apucă, trage de ea, iar palatul se prăbuşeşte peste el, aducându-l în lumea umbrelor, alături de draga lui baiaderă.

Spectacol de balet Cenusareasa

A fost odată ca niciodată un om putred de bogat. Şi omului acestuia i s-a întâmplat să-i moară soţia. Iar pe lume îi rămase doar fiica, o fată frumoasă şi cu un suflet curat ca lacrima. Dar nu se făcu anul de la moarte nevestei, că omul se căsători cu o femeie care, la rândul ei, avea două fete. Toate trei, pe cât erau de urâte, pe-atât erau de haine. N-o înghiţeau pe sora lor vitregă şi pace! Ba chiar, într-o zi, se hotărâră s-o pună la treabă:

Citește mai mult...

Cine vrea să mănânce să muncească, spuseră ele într-un glas, apoi o trimiseră pe biata fată la bucătărie, să robotească din zori şi până-n seară.

Toată ziua căra apă, spăla rufele, freca podelele, făcea de mâncare sau îngrijea animalele din curte. Nici măcar noaptea nu se putea odihni, pentru că maştera nu-i dăduse nici măcar un pat în care să se culce. Dormea în cenuşa de lângă vatră, ca să-i ţină cât de cât de cald până spre dimineaţă. Din acest motiv, rochiţa ei zdrenţăroasă şi ponosită era întruna murdară, fapt pentru care o porecliră în batjocură: „Cenuşăreasa”.

Dar nu era clipă în care ea să le poarte ranchiună surorilor şi mamei netrebnice. Dimpotrivă, le cosea haine, le pieptăna şi le împletea părul cum se pricepea ea mai bine, ba chiar încerca şi să le împace ori de câte ori acestea se ciorovăiau.

Și iată că, într-o zi, regele dădu un mare bal, la care fu invitată şi familia Cenuşăresei. Surorile mureau de nerăbdare să participe, mai ales că regele avea un prinţ despre care se zvonea că şi-ar cam căuta mireasă şi fiecare se visa deja instalată la curtea regală.

În ziua cu pricina, ca de obicei, Cenuşăreasa le pieptănă, le aranjă, le cusu coliere de perle şi rochii de brocart cu dantelă. Îşi dorea atât de mult să meargă şi ea, dar nu fu chip să le înduplece. Rămase din nou plângând singură acasă. Ţi se rupea sufletul când o vedeai atât de deznădăjduită. Până şi şoriceilor ascunşi prin cotloane li se făcu milă de ea şi veniră să o îmbărbăteze.

Dar deodată, de nicăieri, apăru o zână minunată, cu rochie strălucitoare, bătută cu safire şi rubine, cu diademă de cristal şi baghetă fermecată cu steluţă în vârf.

Cenuşăreasa nu-şi putea crede ochilor. Asemenea frumuseţe nu mai văzuse în viaţa ei. Zâna reuşi s-o liniştească şi-i promise c-o va ajuta să ajungă la bal. Cât ai zice peşte, transformă bostanul pântecos de lângă casă într-o caleaşcă aurită, cei câţiva şoricei – în armăsari puternici, o lăcustă care-atunci se pregătea să-şi ia zborul de pe prispa casei – în vizitiu, iar fetei îi dărui o rochie fină şi vaporoasă, din dantela cea mai fină, bătută cu mărgăritare şi cusută cu fir de aur. În locul papucilor ei scofâlciţi, Cenuşăreasa primi o pereche de pantofiori de cleştar, care se mulară perfect pe picioruşul ei delicat. Într-o clipită, fata zdrenţăroasă de mai-nainte deveni de nerecunoscut şi gata de mers la bal. Însă zâna o sfătui să aibă grijă: vraja durează doar până la miezul nopţii, moment în care toate lucrurile se vor preface la loc în ce-au fost, aşa că, la 12 noaptea, orice-ar fi, să părăsească palatul.

Nespus de bucuroasă, Cenuşăreasa îi mulţumi din tot sufletul zânei, apoi plecă la bal cu mare fast. Ajunsă acolo, le văzu şi pe pizmaşele ei surori, care o priviră cu invidie, dându-şi coate una alteia şi întrebându-se cine poate să fie tânăra aceea nespus de frumoasă, cu straie alese şi pantofi strălucitori. Era atât de dichisită, că nu fu chip s-o recunoască.

Prinţul, de cum o zări, se îndrăgosti pe loc. Toată seara dansă numai cu ea, spre nemulţumirea tuturor fetelor invitate, care, în taină, sperau la inima prinţului. La miezul nopţii, aşa cum se înţelesese cu zâna, Cenuşăreasa fugi. În grabă, pe scări, îşi pierdu unul dintre conduri. Prinţul îl găsi şi-l păstră ca pe un giuvaier, jurându-şi c-o s-o găsească pe tânăra care-i furase inima.

A doua zi, surorile vitrege nu vorbiră decât despre cât de frumos a fost la bal, minţind chiar că prinţul nu le-a scăpat o clipită din ochi.

Și nu apucară bine să termine de înşiruit minciuni, că la uşa lor bătu alaiul princiar. Pesemne că prinţul pornise din zori în căutarea Cenuşăresei, rugând toate fetele din regat să probeze preţiosul pantofior. Surorile se înghesuiră să-l probeze. Zadarnic, căci aveau tălpile cu câteva numere mai mari şi nu s-ar fi potrivit nici dac-ar fi renunţat la degete şi călcâie.

Deznădăjduit, prinţul dădu să plece, dar o zări şi pe Cenuşăreasa dereticând prin casă. În ciuda protestelor surorilor, hotărî pe loc ca şi ea să încalţe pantofiorul. Minune! Îi venea ca turnat! Fata mărturisi atunci timidă că ea a fost cea care-a părăsit palatul în grabă în noaptea balului. Fericit că-o regăsise, prinţul o ceru de soţie.

Şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Spectacol de balet Giselle

Dar, de undeva din întuneric erau urmăriţi de Marele Brahman, cel care, la rândului lui, spera la inima Nikiei.

Citește mai mult...

În câteva minute, veninul îşi făcu efectul, iar baiadera rămase fără suflare.

Spectacol de balet Spargatorul de nuci

Micuţul Fritz se aşeză cu genunchii pe canapeaua de lângă fereastră şi şterse cu podul palmei geamul aburit. Tot nu reuşea să vadă nimic afară. Îşi ţuguie buzele şi suflă aer cald ştiind c-aşa o să topească şi ultimele petale ale florilor de gheaţă. Închise un ochi şi cu celălalt se uita ca printr-un ochean prin bucăţica de geam proaspăt limpezită. Părea aşa de frig afară, că până şi pietrele din pavaj îngheţaseră sub paşii apăsaţi ai trecătorilor. Era seara de Ajun şi toată lumea se grăbea să termine ultimele pregătiri, ca să ajungă la timp la petrecerea care avea loc în fiecare an în casa Stahlbaum, casa părinţilor lui. Nu mai putea de nerăbdare. Ştia că, în curând, va primi darurile minunate pe care i le ceruse Moşului în scrisoarea timbrată şi pusă la poştă cu două săptămâni înainte

Citește mai mult...

E lung drumul până în Laponia şi trebuie ca scrisoarea s-ajungă la timp, îi spusese Clara, surioara lui cu câţva ani mai mare.

„E tare deşteaptă Clara! Pe toate le ştie”, îşi şopti ca pentru sine Fritz, apoi se întoarse admirativ către bradul de Crăciun, ca şi cum atunci l-ar fi văzut pentru prima oară. E împodobit cu globuri poleite, mere roşii lustruite ca nişte bomboane, beteală strălucitoare şi mii de steluţe scânteietoare.

În salon miroase a scorţişoară, măr copt şi cozonac cald. Deasupra şemineului, trei şosete bombate de fetru aşteaptă să fie umplute cu daruri. Ding-dong! Au sosit oaspeţii! În casă năvălesc copii veseli şi gălăgioşi.

Întârziat ca întotdeauna, apare greoi şi unchiul Drosselmeyer, încărcat cu daruri care mai de care mai ispititoare. Unchiul are obiceiul de-a construi el însuşi jucăriile pe care le oferă drept cadou, iar pentru seara aceasta a pregătit ceva cu adevărat special: patru păpuşi mecanice care-i lasă pe toţi cu gura căscată. Copiii se grăbesc să şi le împartă între ei.

Clara şi-ar fi dorit şi ea o păpuşă, dar n-a mai apucat. Acum stă bosumflată într-un colţ. Unchiul Drosselmeyer o vede şi încearcă s-o consoleze oferindu-i un spărgător de nuci sub forma unui soldăţel în costum strălucitor de paradă. Clarei i se luminează faţa. Îi place atât de mult soldăţelul, c-a şi uitat de păpuşile le-au luat ochii celorlalţi copii.

Deşi Fritz, care pusese mâna pe una dintre celebrele păpuşi ale unchiului, pare că s-a cam plictisit de cadoul lui. Mult mai interesant ar fi cadoul Clarei. Parcă l-ar vrea şi el. Dar el are deja o păpuşă. Oare Clara ar accepta să facă schimb?

Nu mai stă pe gânduri şi se repede la spărgătorul de nuci. I-l smulge din mâini şi trage până îi rupe un picior. Fetiţa se întristează, dar Drosselmeyer nu era doar făuritor, era şi doctor de păpuşi, aşa că îi repară jucăria legându-o cu o batistă. Îi promite Clarei că până dimineaţă se va vindeca. Bucuroasă, aceasta leagănă soldăţelul, apoi îl aşază în căsuţa păpuşilor.

E târziu şi ora de culcare a copiilor a trecut de mult. Oaspeţii pleacă rând pe rând, iar Clara şi Fritz sunt trimişi în camerele lor.

Dar Clara n-are linişte. Vrea să se asigure că spărgătorul e bine. Când toţi au adormit, fetiţa coboară pâş-pâş în salon, să vadă ce mai face jucărioara ei. Orologiul bate ora 0 şi, în liniştea nopţii, se aud şoarecii chiţăind. Clara se sperie şi vrea să fugă înapoi în pat, însă rozătoarele nu o lasă. Ca prin vrajă, fetiţa se face din ce în ce mai mică, până ajunge cât un şoarece. De nicăieri apare o întreagă armată de şoareci înspăimântători care o ameninţă. Dar spărgătorul de nuci capătă viaţă şi-şi formează el însuşi o armată de jucării şi vine să o salveze pe fetiţă din ghearele şoarecilor. Dar, vai! Regele Şoarecilor îl înghesuie pe Spărgător într-un colţ şi e cât pe ce să-i pună capăt zilelor! Înspăimântată, fetiţa pune mâna pe un papuc şi i-l aruncă şoarecelui drept în cap. Spărgătorul se redresează şi reuşeşte astfel să iasă victorios din înfruntare.

Dar ce să vezi? Cum numai în basme se întâmplă, spărgătorul de nuci se transformă într-un prinţ fermecat. O invită pe Clara într-o călătorie de basm printr-o pădure de brazi unde fulgii de nea le oferă un spectacol feeric.

Dar asta nu e tot. Prinţul are o surpriză nemaipomenită pentru Clara: un popas pe tărâmul dulciurilor. Sunt întâmpinaţi de Zâna Fondantelor şi Clarei încă nu-i vine să creadă ce-i văd ochii: frişcă albă ca zăpada de-afară, flori de zahăr, îngheţată de vanilie, spumă de căpşuni şi mii şi mii de bunătăţi. Impresionată de păţania celor doi cu Regele Şoarecilor, Zâna Fondantelor dă o petrecere în cinstea lor. După dansul spaniol al ciocolatei urmează dansul arăbesc al cafelei, apoi dansul chinezesc al ceaiului, cel rusesc, cel al fluieraşilor, al Mamei Ghimbir şi al copiilor ei, totul culminând cu fastuosul vals al florilor.

Clara priveşte fermecată în jur şi nu-i vine să creadă. Îi mărturiseşte prinţului că şi-ar dori ca această aventură să nu se termine niciodată. El îi răspunde şugubăţ că aventura nu se termină niciodată pentru aceia care ştiu unde s-o caute.

A doua zi, Clara se trezeşte sub bradul de Crăciun, ţinând la piept Spărgătorul mult iubit.

Spectacol de balet Lacul lebedelor 2

A fost odată ca niciodată o prinţesă nespus de frumoasă pe nume Odette. Într-o zi de vară, ea şi-a luat întreaga suită şi-a ieşit să culeagă flori pe pajiştea de lângă palat. Dar din umbră pândea Rothbart, spiritul malefic care abia aştepta să pună mâna pe ea. Prinţesa strânse un bucheţel de albăstrele şi maci îl aşeză în poală şi-l legă cu una dintre panglicile azurii de la pălărie. De nicăieri, apăru Rothbart, într-un nor de fum şi, dintr-o simplă privire, le transformă pe fete în lebede. Blestemul nu va putea fi dezlegat decât dacă un prinţ va jura iubire uneia dintre lebede. Se spune că părinţii fetelor au plâns cu-atâta amărăciune, că lacrimile lor au format un lac.

Citește mai mult...

Supuşii împărăţiei vecine nu mai pridideau cu pregătirile pentru majoratul prinţului Siegfried. Împărăteasa îl anunţă că a cam venit timpul însurătorii, fapt pentru care la petrecere vor fi invitate prinţese din toate colţurile lumii. Fiecare dintre acestea visa în secret să fie aleasa, însă prinţului nu i-a picat niciuna cu tronc, iar el ţinea morţiş să se căsătorească din dragoste.

Când petrecerea a luat final, Siegfried se retrage în singurătate, admirând un stol de lebede de pe lac. Dar minune! La miezul nopţii, lebedele îşi recapătă înfăţişarea umană şi încep să danseze. Prinţul este fermecat de graţia acestora şi, în special, de frumuseţea Odettei. Se îndrăgosteşte pe loc, îi jură credinţă şi o invită a doua zi la palat ca s-o prezinte drept logodnica sa. Dar Rothbart trăsese cu urechea şi urzeşte un plan.

Bucurie mare la împărăţie datorită anunţului prinţului. Împăratul porunceşte să se dea o petrecere ca-n basme pentru ca unicul său fiu s-arate lumii întregi aleasa inimii. În sala de bal îşi face apariţia o tânără care semăna leit cu Odette, îmbrăcată în negru. Dar ea era fiica lui Rothbart şi, dacă te uitai cu atenţie, parcă vedeai o licărire diavolească în ochii ei. Siegfried o prezintă drept aleasa sa.

Odette urmăreşte întreaga scenă de la fereastra palatului şi se întristează. Soarta ei era pecetluită pe vecie. Cuprinsă de durere, tânăra se sinucide aruncându-se în lac. Siegried regretă amarnic greşeala, îşi dă seama că viaţa fără dulcea lui Odette nu are sens şi îşi pune capăt zilelor în acelaşi mod.

Muzica: P. I. Ceaikovsky

Coregrafia: Marius Petipa şi Lev Ivanov

Libretul: Vladimir Berghicev şi V. Ghelzer

Premiera: 1895, Balşoi Teatr, Moscova

Ce nu ştiaţi despre „Lacul lebedelor”

Este primul balet al lui Ceaikovsky.

Libretul a fost scris după o legendă germană şi a tot fost rescris, astfel că există mai multe finaluri.

Primele reprezentaţii nu s-au bucurat deloc de succes pe de o parte din cauza coregrafiei mediocre a lui Julius Reisigner, iar pe de alta din cauza faptului că publicul nu era încă pregătit cu stilul simfonic al unei muzici pentru balet.

Istoria Baletului 2

Dragi copii,

Plutind pe aripile imaginaţiei, vă aşteaptă o călătorie în paşi de balet printre cele mai frumoase şi mai vestite spectacole. Veţi cunoaşte personaje fermecătoare, poveşti care vă vor ţine cu sufletul la gură şi compozitori care au făcut dintr-un simplu dans de curte un adevărat fenomen în lumea întreagă.

Sperăm să vă facem curioşi nu numai să mergeţi să vedeţi spectacolele puse în scenă, ci poate chiar să vă apucaţi voi înşivă, la îndrumarea unui profesor, să învăţaţi măcar paşii de bază, dacă nu să deveniţi dansatori profesionişti, aplaudaţi la scenă deschisă.

Citește mai mult...

Fie că aţi văzut bucăţi de balet la televizor, fie aţi mers la spectacole sau chiar aţi urmat câteva cursuri, sigur v-aţi întrebat cum şi unde a apărut şi cine au fost cei mai importanţi oameni care i-au modelat istoria.

Ce este baletul?

Baletul este o formă graţioasă de dans care poate spune o poveste, exprima trăirile unui personaj sau reflecta o bucată muzicală. Chiar dacă dansatorii execută mişcări extrem de dificile, cei mai buni dintre ei o fac cu multă naturaleţe şi lejeritate, astfel că ne lasă senzaţia că plutesc. Anumiţi paşi de balet sunt atât de rapizi, că publicul are uneori dificultăţi în a le urmări mişcările.

Pe lângă flexibilitate, un bun balerin are nevoie de disciplină şi foarte mult antrenament. El trebuie să fie capabil să facă în aşa fel încât ridicarea unui picior deasupra capului să pară un gest complet natural. De asemenea, trebuie să aibă ritm şi să înţeleagă muzica. Uneori, pentru a executa perfect anumite mişcări e nevoie de ani întregi de antrenament.

Dacă vrei să devii dansator profesionist, cea mai bună vârstă pentru a te apuca de balet este între 8 şi 10 ani şi trebuie să te antrenezi şi de şase ori pe săptămână. Dacă vrei să faci balet doar pentru a-ţi îmbunătăţi flexibilitatea sau pentru că pur şi simplu îţi place, poţi începe cu doar două lecţii pe săptămână.

Cum a apărut baletul?

Istoria baletului începe acum 500 de ani, în Italia, în timpul Renaşterii. În acele vremuri, nobilii italieni îşi distrau oaspeţii importanţi cu concursuri de poezie, muzică, mimă sau dans. Când Caterina de Medici s-a căsătorit cu Henric al II-lea şi a devenit regina Franţei, baletul a pătruns şi la curtea franceză.

Cu timpul, baletul a devenit atât de popular încât şi faimosul rege Ludovic al XIV-lea – supranumit şi Regele Soare – a dansat în câteva spectacole. El a înfiinţat Academia Regală de Balet. Treptat, la curtea franceză au fost angajaţi dansatori profesionişti de balet.

Pe vremea aceea, femeilor nu le era permis să danseze în spectacole de balet. Rolurile feminine erau interpretate tot de bărbaţi deghizaţi. Printre primele femei care au făcut balet s-a numărat Maria Camargo. La început, dansatorii purtau măşti, costume de brocart şi pantofi cu toc. Ea a considerat însă că hainele purtate de femei îngreunau mişcările, astfel că a scurtat fustele şi a purtat pantofi cu talpa plata pentru a putea executa săriturile.

La sfârşitul anilor 1700, lumea dansului a trecut printr-o serie de schimbări datorate în special coregrafului Jean-Georges Noverre. El era de părere că dansul ar trebui să fie mai mult decât nişte mişcări plăcute vederii, şi să spună o poveste. El i-a învăţat pe dansatori să-şi folosească mimica şi expresiile faciale.

Era romantică a baletului a început în 1832, odată cu punerea în scenă a spectacolului „La Sylphide”. Femeile au început să joace roluri importante şi să danseze pe vârfuri în pantofi care poartă numele de poante. Numărul de paşi a crescut, iar mişcările au devenit mai expresive. Chiar şi subiectele abordate au fost schimbate. Astfel, în loc de poveşti despre eroi şi mituri, s-au folosit poveşti despre zâne şi legende populare.

La mijlocul secolului al XIX-lea, baletul era foarte popular în Rusia. O mulţime de coregrafi şi dansatori francezi, inclusiv Marius Petipa au mers acolo pentru a lucra. El este considerat creatorul baletului clasic.

Epoca modernă a baletului a început în 1900, când rusul Serghei Diaghilev s-a mutat la Paris. În 1911 şi-a format propria companie de balet.

În secolul XX, baletul a cucerit lumea întreagă, iar în prezent aproape fiecare ţară are propria şcoală de balet.

***

Sperăm că v-am făcut curioşi să aflaţi mai multe despre luma fascinantă a baletului. Vă lăsăm în compania unor poveşti uluitoare şi vă urăm lectură plăcută!

Carte

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER!

CONTACT

BALLET ART

SUNTEM ȘI PE FACEBOOK

SUNTEM ȘI PE YOUTUBE SI TIK TOK