Spectacol de balet Spargatorul de nuci
Micuţul Fritz se aşeză cu genunchii pe canapeaua de lângă fereastră şi şterse cu podul palmei geamul aburit. Tot nu reuşea să vadă nimic afară. Îşi ţuguie buzele şi suflă aer cald ştiind c-aşa o să topească şi ultimele petale ale florilor de gheaţă. Închise un ochi şi cu celălalt se uita ca printr-un ochean prin bucăţica de geam proaspăt limpezită. Părea aşa de frig afară, că până şi pietrele din pavaj îngheţaseră sub paşii apăsaţi ai trecătorilor. Era seara de Ajun şi toată lumea se grăbea să termine ultimele pregătiri, ca să ajungă la timp la petrecerea care avea loc în fiecare an în casa Stahlbaum, casa părinţilor lui. Nu mai putea de nerăbdare. Ştia că, în curând, va primi darurile minunate pe care i le ceruse Moşului în scrisoarea timbrată şi pusă la poştă cu două săptămâni înainte
E lung drumul până în Laponia şi trebuie ca scrisoarea s-ajungă la timp, îi spusese Clara, surioara lui cu câţva ani mai mare.
„E tare deşteaptă Clara! Pe toate le ştie”, îşi şopti ca pentru sine Fritz, apoi se întoarse admirativ către bradul de Crăciun, ca şi cum atunci l-ar fi văzut pentru prima oară. E împodobit cu globuri poleite, mere roşii lustruite ca nişte bomboane, beteală strălucitoare şi mii de steluţe scânteietoare.
În salon miroase a scorţişoară, măr copt şi cozonac cald. Deasupra şemineului, trei şosete bombate de fetru aşteaptă să fie umplute cu daruri. Ding-dong! Au sosit oaspeţii! În casă năvălesc copii veseli şi gălăgioşi.
Întârziat ca întotdeauna, apare greoi şi unchiul Drosselmeyer, încărcat cu daruri care mai de care mai ispititoare. Unchiul are obiceiul de-a construi el însuşi jucăriile pe care le oferă drept cadou, iar pentru seara aceasta a pregătit ceva cu adevărat special: patru păpuşi mecanice care-i lasă pe toţi cu gura căscată. Copiii se grăbesc să şi le împartă între ei.
Clara şi-ar fi dorit şi ea o păpuşă, dar n-a mai apucat. Acum stă bosumflată într-un colţ. Unchiul Drosselmeyer o vede şi încearcă s-o consoleze oferindu-i un spărgător de nuci sub forma unui soldăţel în costum strălucitor de paradă. Clarei i se luminează faţa. Îi place atât de mult soldăţelul, c-a şi uitat de păpuşile le-au luat ochii celorlalţi copii.
Deşi Fritz, care pusese mâna pe una dintre celebrele păpuşi ale unchiului, pare că s-a cam plictisit de cadoul lui. Mult mai interesant ar fi cadoul Clarei. Parcă l-ar vrea şi el. Dar el are deja o păpuşă. Oare Clara ar accepta să facă schimb?
Nu mai stă pe gânduri şi se repede la spărgătorul de nuci. I-l smulge din mâini şi trage până îi rupe un picior. Fetiţa se întristează, dar Drosselmeyer nu era doar făuritor, era şi doctor de păpuşi, aşa că îi repară jucăria legându-o cu o batistă. Îi promite Clarei că până dimineaţă se va vindeca. Bucuroasă, aceasta leagănă soldăţelul, apoi îl aşază în căsuţa păpuşilor.
E târziu şi ora de culcare a copiilor a trecut de mult. Oaspeţii pleacă rând pe rând, iar Clara şi Fritz sunt trimişi în camerele lor.
Dar Clara n-are linişte. Vrea să se asigure că spărgătorul e bine. Când toţi au adormit, fetiţa coboară pâş-pâş în salon, să vadă ce mai face jucărioara ei. Orologiul bate ora 0 şi, în liniştea nopţii, se aud şoarecii chiţăind. Clara se sperie şi vrea să fugă înapoi în pat, însă rozătoarele nu o lasă. Ca prin vrajă, fetiţa se face din ce în ce mai mică, până ajunge cât un şoarece. De nicăieri apare o întreagă armată de şoareci înspăimântători care o ameninţă. Dar spărgătorul de nuci capătă viaţă şi-şi formează el însuşi o armată de jucării şi vine să o salveze pe fetiţă din ghearele şoarecilor. Dar, vai! Regele Şoarecilor îl înghesuie pe Spărgător într-un colţ şi e cât pe ce să-i pună capăt zilelor! Înspăimântată, fetiţa pune mâna pe un papuc şi i-l aruncă şoarecelui drept în cap. Spărgătorul se redresează şi reuşeşte astfel să iasă victorios din înfruntare.
Dar ce să vezi? Cum numai în basme se întâmplă, spărgătorul de nuci se transformă într-un prinţ fermecat. O invită pe Clara într-o călătorie de basm printr-o pădure de brazi unde fulgii de nea le oferă un spectacol feeric.
Dar asta nu e tot. Prinţul are o surpriză nemaipomenită pentru Clara: un popas pe tărâmul dulciurilor. Sunt întâmpinaţi de Zâna Fondantelor şi Clarei încă nu-i vine să creadă ce-i văd ochii: frişcă albă ca zăpada de-afară, flori de zahăr, îngheţată de vanilie, spumă de căpşuni şi mii şi mii de bunătăţi. Impresionată de păţania celor doi cu Regele Şoarecilor, Zâna Fondantelor dă o petrecere în cinstea lor. După dansul spaniol al ciocolatei urmează dansul arăbesc al cafelei, apoi dansul chinezesc al ceaiului, cel rusesc, cel al fluieraşilor, al Mamei Ghimbir şi al copiilor ei, totul culminând cu fastuosul vals al florilor.
Clara priveşte fermecată în jur şi nu-i vine să creadă. Îi mărturiseşte prinţului că şi-ar dori ca această aventură să nu se termine niciodată. El îi răspunde şugubăţ că aventura nu se termină niciodată pentru aceia care ştiu unde s-o caute.
A doua zi, Clara se trezeşte sub bradul de Crăciun, ţinând la piept Spărgătorul mult iubit.
