Elevele Ballet Art: O nouă apariție apreciată pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”

Elevele Ballet Art au oferit o seară memorabilă pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”

După rezultate excepționale obținute la concursuri de prestigiu, elevele Academiei de Dans Ballet Art au avut un nou succes pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”.

Momente unice, costume superbe, coafuri impresionante, profesionalism, energie pozitivă și multe zâmbete – cam așa se poate descrie în câteva cuvinte reprezentația oferită de echipa Ballet Art.

„Seară de balet”, spectacol organizat de Teatrul Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”, a oferit publicului momente unice de balet clasic, neoclasic, dans contemporan și de caracter.


Colaborarea cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” este un alt proiect notabil, început în 2018, Ballet Art introducând elevi ai Academiei pe scenă, oferindu-le suport și motivându-i pentru a ajunge la un alt nivel profesional. Primul spectacol a fost „O noapte la Veneția, o noapte la Viena”, un spectacol de repertoriu unde elevii Ballet Art și-au demonstrat talentul sub îndrumarea coregrafului și mentorului Iolanda Petrescu, prim-solistă a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Pentru acest spectacol, coregrafia a fost semnată de Iolanda Petrescu și Andreea Toma.

Un alt proiect ce oferă șansa de a aduce elevele Ballet Art pe scenă este spectacolul „Juke Box”, ce va avea loc în data de 15 aprilie, începând de la ora 19:00, la Teatrul Național București, sala Atelier. Așteptăm cu drag toți iubitorii de balet și muzică de calitate!

Distribuie:

Facebook
WhatsApp
Email
LinkedIn