Interviu cu Iolanda Petrescu, prim balerină a Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”

Academia de Dans Ballet Art se bucură de o recunoaștere națională și internațională, premiile și trofeele vorbind de la sine despre acest lucru. Pregătiți elevi care, ulterior, câștigă burse la școli renumite la nivel modial, Bolshoi Academy fiind doar unul dintre multe exemple. Care este rețeta succesului și cum ați ajuns atât de sus?

Iolanda Petrescu:

Academia de Dans Ballet Art nu promite, ci propune un alt tip de viață, o perspectivă de pe scenă. Într-adevăr este mult de muncă până ajungem acolo unde ne dorim. Drumul este greu pentru cei care privesc de afară această poveste și poate fi tensionat, obositor și uneori neplăcut pentru copiii care s-au înhămat la acest travaliu. Totuși, le propun subiectiv, poate, cea mai frumoasă meserie pe care poate să o îmbrățișeze o fetiță, care mai târziu se va transforma într-o adolescentă și apoi într-o femeie aplaudată, respectată și, de ce nu, invidiată. Această meserie aduce cu sine și așa ceva. Nu cred că dețin un secret, o rețetă a succesului. Este dorința mea maximă de a le împărtăși copiilor din toată experiența mea și de a le propune ceva frumos și foarte util pentru mai târziu. Sunt ore, zile, săptămâni, veri, anotimpuri de repetiții. Nu există, deci, o formulă magică, ci ”practice all day”. Sunt foarte multe idei pe care le creionez în timpul liber și pe care le concretizez cu elevii mai apoi. În afara faptului că modelăm, încercăm să comunicăm prin toate canalele posibile de comunicare și să dezvoltăm și să personalizăm fiecare stil de dansator care vine cu încredere într-o școală care a avut parte de recunoaștere națională și internațională.

Fiecare elev are stilul său de a învăța și propria capacitate. Cum reușiți să îi motivați și să îi călăuziți spre rezultate atât de bune având în vedere că sunt copii cu vârste foarte fragede? Cât de important este faptul că dumneavoastră înșivă sunteți balerină, nu doar profesor?

Iolanda Petrescu:

Încerc să-i aduc cât mai aproape de mine, la spectacole, și chiar în culise să vadă pregătirile. Este foarte important să cunoască toți pașii până la momentul final – apariția pe scenă. Elevele sunt foarte încântate de această oportunitate de a mă verifica oarecum și de a-și confirma că au ales o meserie frumoasă și care nu le va dezamăgi. Sunt extrem de mulți copii talentați și sunt și părinți care tatonează un domeniu nou. Iar în ceea ce mă privește, nu există ceva ce aș putea să fac pentru ei și să nu fac. Iar puterea exemplului funcționează întotdeauna. În plus, iubesc să lucrez cu cei mici și îmi place mult ceea ce fac. Le dedic o mare parte din viața mea și este vorba despre plăcerea, bucuria și pasiunea de a lucra cu elevii și de a-i ghida; nu am privit niciodată această școală ca pe o afacere.

Primiți și copii care nu-și doresc o carieră în domeniu?

Iolanda Petrescu:

Cu toții sunt bineveniți, indiferent dacă aleg să urmeze o carieră în domeniu sau nu, dacă vor performanță sau nu. Sunt și copii care vin pentru balet doar pentru a se dezvolta armonios și pentru a petrece timp de calitate alături de alți copii care împărtășesc aceeași pasiune ca și ei. Chiar dacă sunt grupe de balet cu frecvență redusă, comparativ cu grupele ce-și doresc performanță, nu înseamnă că nu se bucură de aceeași atenție. Cu toții au același start și pe parcurs se va decide, combinând mai multe metode de lucru, dacă se rămâne la 2 ore pe săptămână sau intensificăm pregătirea. Există și copii care aleg să vină la balet strict pentru a corecta anumite probleme medicale.

Pentru cei care nu își doresc performanță, care sunt principalele 3 beneficii ale baletului?

Iolanda Petrescu:

Sunt copii cu vârste foarte mici și imaginea lor de balerină se confundă cu aceea de prințesă, acest aspect fiind destul de important. De asemenea, un alt beneficiu este contactul cu alt stil de muzică și orele acestea de balet nu rămân fără ecou pe termen lung. Nu în ultimul rând, este o invitație pe care o adresăm părinților de a păși într-o altă zonă prin spectacolele de la sfârșitul anului. Dintr-o dată, părinții își văd copiii dansând pe scenă și acest lucru nu este chiar atât de obișnuit pentru majoritatea.

Baletul, ca orice formă de artă, este și o psihoterapie. Cum s-au schimbat copiii după ce au început să vină la cursurile de balet? Cum sunt ei acum față de cum erau când au venit în prima zi?

Iolanda Petrescu:

Totul capătă o altă expresie, într-adevăr. Baletul modelează suflete de dansatori, nu doar corpuri de balerini. Prin balet, copiii își dau seama că fericirea este în ei, nu așteaptă să vină din altă parte și muncesc în fiecare zi pentru a o scoate la iveală. Mă bucur mult că am reușit să îi fac să înțeleagă acest lucru având în vedere vârstele lor foarte mici.

Câți aleg să facă o carieră pe mai departe?

Iolanda Petrescu:

Foarte puțini elevi aleg să facă o carieră pe mai departe, procentul este foarte mic și întotdeauna a fost așa. În primul rând, este un opțional foarte scump începând cu taxele de participare la concurs și continuând cu celelalte costuri – costume de balet, încălțăminte și întreg echipamentul.

Ce calități ar trebui să aibă un copil pentru a ajunge la cursurile dvs. și mai apoi să facă performanță?

Iolanda Petrescu:

Este vorba de o singură calitate și aceasta este dorința de a veni la cursurile de balet. Mă refer la acea dorință care să mă convingă pe mine să plec de acasă și duminica dimineața, să-mi cer scuze familiei că trebuie să plec…, și să vin să predau cursuri de balet copiilor. Dorința trebuie să ne scoată pe amândouă (profesor și cursant – n. red.) din casă. În rest, găsim soluții pentru orice problemă și pentru orice cursant.

Distribuie:

Facebook
WhatsApp
Email
LinkedIn